Hammond a apreciat că anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia este ilegală și a adăugat că situația trebuie să revină la normal. „Nu vedem nici un motiv să tolerăm un astfel de comportament revoltător și învechit din partea Kremlinului”, a precizat el.
„Acest om a trimis trupe peste o graniță internațională și a ocupat un teritoriu al altei țări în secolul XXI, acționând ca un tiran de la jumătatea secolului XX. Națiunile civilizate nu se comportă astfel”, a subliniat ministrul britanic.
„Poziția Marii Britanii este că în acest moment nu considerăm furnizarea de arme (Ucrainei) cel mai bun lucru, dar, desigur, dacă situația pe teren se schimbă, putem schimba această poziție”, a adăugat el.
Hammond a insistat că sancțiunile occidentale au impact asupra Rusiei. „Atunci când sunt cuplate cu efectul catastrofal al scăderii prețului petrolului asupra economiei ruse, (sancțiunile) exercită presiuni asupra Kremlinului”, a apreciat el.
„Știm cu toții că, în final, faptele economice nu pot fi ignorate. Dacă economia ta se prăbușește, nu poți sprijini genul de aventură străină pe care o întreprinde Putin. Va trebui să-și îmbunătățească comportamentul”, a conchis ministrul britanic de Externe.